vineri, 1 iunie 2018

Marea Neagră devine „lac rusesc“. România – ultimul aliat al SUA din estul Europei


Acum câteva zile, la data de 29 mai, guvernul Siriei – țară măcinată de război – a anunțat o decizie cu implicații sensibile. Regimul lui Bashar al-Assad a anunțat că recunoaște independența Abhaziei și a Osetiei de Sud.
Aparent surprinzător, deși Guvernul Siriei nu își poate gestiona nici propria țară, el se implică într-o dispută internațională care n-are legătură cu Siria.

Estul Mării Negre

Evident, mai multe state occidentale, dar și România, au criticat decizia guvernului de la Damasc de a recunoaște independența celor două zone rusofone din Georgia. Motivația lui Bashar al-Assad de a recunoaște aceste două noi „state” pleacă de la faptul că Assad este menținut la putere de președintele Rusiei, Vladimir Putin, iar Rusia are interesul ca tot mai multe țări să recunoască Abhazia și Osetia de Sud. Pentru ca, astfel, cele două regiuni rusofone să fie definitiv rupte din teritoriul Georgiei, iar cele două guverne-marionetă susținute de la Moscova să accepte pe vecie trupele rusești pe teritoriul lor.

Astfel, Rusia își consolidează influența în Caucaz, iar Georgia, care aspiră să devină membru NATO, devine o țară din ce în ce mai slabă.

Nordul Mării Negre

Mecanismul aplicat în prezent de Rusia împotriva Georgiei îl copiază, într-o anumită măsură, pe cel aplicat împotriva Ucrainei, începând din anul 2014. Ucraina, aflată în nordul Mării Negre, vrea să se apropie de NATO. Drept urmare, Rusia a ocupat Peninsula Crimeea și încurajează grupările separatiste rusofone din estul Ucrainei, alimentând astfel un război civil.
În ciuda protestelor internaționale, Crimeea a devenit, practic, teritoriu al Rusiei și găzduiește cele mai importante baze militare ale Rusiei de la Marea Neagră.
Vecină cu Ucraina este Republica Moldova, pe al cărei teritoriu, în Transnistria, se află, de asemenea, militari ruși.

Sudul Mării Negre

Turcia, aflată în sudul Mării Negre, este membru NATO și reprezintă, după SUA, cea de-a doua forță militară din această alianță. Doar că, în ultimii ani, sub conducerea lui Erdogan, Turcia a început să se apropie tot mai mult de Rusia lui Putin. Erdogan însuși este, ca politician, mai apropiat de stilul lui Putin decât de cel al șefilor de stat din țările democratice.
În timp ce SUA îi acordă azil marelui dușman al lui Erdogan, Fethullah Gülen, Rusia îi oferă Turciei ceea ce nu îi oferă Europa Occidentală și SUA. Inclusiv rachete sol-aer și avioane de luptă.

Vestul Mării Negre

Bulgaria și România au devenit simultan membre în NATO, apoi în UE, astfel că, teoretic, ar trebui să aibă poziții apropiate. Doar că Bulgaria este, din punct de vedere istoric și cultural, mult mai apropiată de Rusia. Și chiar din punct de vedere militar.
La 25 aprilie, guvernul de la Sofia a anunțat că va aloca 81 de milioane de leva (circa 41 milioane euro) pentru revitalizarea avioanelor sale de luptă MiG 29, de fabricație sovietică. Revitalizarea se face cu piese cumpărate din Rusia. Valoarea contractului cu Rusia este mult mai mică decât o eventuală achiziție de avioane occidentale, chiar și second-hand, dar este ciudat ca o țară din 
NATO să cumpere armament de la ruși. Dar la fel de ciudat procedează și Turcia.

România devine, astfel, singura țară de la Marea Neagră situată, fără echivoc, de partea SUA și a valorilor occidentale.    


avatar